În urmă cu 13-14 ani, pe terasa de la Vox Maris Costinești, doi golani bătrâni scriau o pagină mică din istoria falsurilor de presă. Cei doi golani bătrâni erau Sorin Roșca Stănescu și Mihai Tatulici, și încercau să-l convingă pe un al treilea, fost coleg cu noi, că Dumitru Tinu ar fi primit de la firma Bali, aflată în negocieri pentru preluarea căpușatului SIDEX, exact același model de ceas Bvlgari ca acelea nou-nouțe pe care le purtau ei la mână. Căci da, și ei primiseră această formă de evidentă mită pentru a fi binevoitori cu firma ale cărei interese erau reprezentate de V.A. Stănculescu. Acel fost coleg al nostru a fost destul de ușor de convins. În definitiv, unul dintre golani era întemeietorul Clubului Român de Presă, celălalt era șeful comisiei de onoare a aceluiași CRP. Poza ceasului Bvlgari pe mâna plină de pilozități a lui Roșca Stănescu a fost publicată în revistă, alături de date exacte ale locului și momentului în care Dumitru Tinu fusese mitutit. Numai că Dumitru Tinu nu fusese la întâlnirea respectivă cu factori de influență din diverse redacții, nu primise, spre deosebire de anterior amintiții, nici un ceas Bvlgari și nici nu făcuse jocurile Bali în privatizarea SIDEX. A fost, dacă-mi amintesc bine, primul proces pierdut de publicația noastră, sub vechiul său nume. Primul din totalul de două pierdute, dintr-un lung șir de aproape 200 de procese în două decenii.
Putem, desigur, să dăm vina și pe naivitatea interesată a acelui fost coleg, care nu era chiar un novice. Totuși, atunci când președintele comsiei de onoare din CRP se autodenunță, punându-și la dispoziție mâna și mita pentru a da în vileag un moralist de stânga, parcă nu ai nevoie de trei surse.
Acesta era Sorin Roșca Stănescu în urmă cu 13-14 ani, dar nu acesta a fost apogeul carierei sale de impostor media. La începutul anilor ’90, secolul trecut, Sorin Roșca Stănescu a p
