Procurorul general a hotărât ca ancheta furturilor la sucursalele BCR din Piteşti şi la o sucursală Raiffeisen din Ploieşti să fie preluată de Parchetul General.
Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a dispus ca Parchetul General să preia ancheta în cazul furturilor din casetele de valori deţinute de mai multe persoane la trei unităţi bancare din Piteşti şi Ploieşti. Prejucidiul a fost estimat la 2,5 milioane de euro.
Dosarele vor fi preluate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
„Considerentele care au stat la baza preluării au vizat complexitatea cauzei, dată de faptul că infracţiunile au fost săvârşite pe raza a două judeţe, coroborată cu prejudiciul ce depăşeşte suma de 2.500.000 euro, impactul mediatic al cauzei, precum şi soluţionarea cu celeritate a acesteia”, se arată într-un comunicat al Parchetului General, citat de Agerpres.
Furturile au avut loc la două sucursale BCR din Piteşti şi o sucursală Raiffeisen din Ploieşti.
Procurorul general a hotărât ca ancheta furturilor la sucursalele BCR din Piteşti şi la o sucursală Raiffeisen din Ploieşti să fie preluată de Parchetul General.
Tiberiu Niţu, procurorul general al României, a dispus ca Parchetul General să preia ancheta în cazul furturilor din casetele de valori deţinute de mai multe persoane la trei unităţi bancare din Piteşti şi Ploieşti. Prejucidiul a fost estimat la 2,5 milioane de euro.
Dosarele vor fi preluate de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
„Considerentele care au stat la baza preluării au vizat complexitatea cauzei, dată de faptul că infracţiunile au fost săvârşite pe raza a două judeţe, coroborată cu prejudiciul ce depăşeşte suma de 2.500.000 euro, impactul mediatic al cauzei, precum şi soluţionarea cu celeritate a acestei