Viitoarele staţii de autobuz din Focsani vor părea ca fiind desprinse din filmele SF, dacă este să ne luăm după propunerea firmei care se va ocupa de modernizarea lor. Potrivit unor surse, în fiecare staţie de autobuz vor exista monitoare video, aer condiţionat şi sisteme de comunicaţie ultraperformante cu touchscreen. Staţiile vor fi realizate din inox şi sticlă. Cetăţenii vor şti în câte minute apare autobuzul, ce trasee sunt în Focşani şi ce staţii de legătură, dar şi orarul ori frecvenţa circulaţiei mijloacelor de transport.
Toate aceste investiţii vor fi făcute în cadrul proiectului Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) în zona de Sud a municipiului Focşani, prin care vor fi reabilitate spaţiile urbane, străzile, trotuarele, aleile. De asemenea, vor fi refăcute spaţiile verzi şi vor fi modernizate 22 de staţii de autobuz, iar alte trei vor fi amenajate.
PIDU cuprinde trei proiecte: ”Reabilitare și modernizare spații publice urbane în zona de acțiune sud-est”, ”Modernizare și extindere spații verzi în zona de acțiune sud-est” și ”Sistem de supraveghere pentru creșterea siguranței și prevenirea criminalității”. Acestea vizează modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale din cartierul Sud, Laminorul și Mândrești.
PIDU este cofinanțat de UE, în cadrul Programului Operațional Regional, având o valoare totală de aproape 60 milioane de lei.
Viitoarele staţii de autobuz din Focsani vor părea ca fiind desprinse din filmele SF, dacă este să ne luăm după propunerea firmei care se va ocupa de modernizarea lor. Potrivit unor surse, în fiecare staţie de autobuz vor exista monitoare video, aer condiţionat şi sisteme de comunicaţie ultraperformante cu touchscreen. Staţiile vor fi realizate din inox şi sticlă. Cetăţenii vor şti în câte minute apare autobuzul, ce trasee sunt în Focşani şi ce staţii de legă