Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri la LPF, o afacere de 100.000.000 euro

Publicat in Bursa, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Cluburile din Liga 1 vor decide, mâine, cine va conduce Liga Profesionistă de Fotbal în următorii patru ani. Pentru postul de preşedinte al LPF sunt doi candidaţi: actualul şef, Dumitru Dragomir, şi fostul internaţional Gino Iorgulescu. Pentru cei 18 reprezentanţi ai cluburilor care vor vota miza este una clară, nu ţine de proiecte de viitor foarte complicate, vizează vânzarea drepturilor de transmisie TV a meciurilor pentru următoarele trei sezoane. Cum pentru majoritatea echipelor banii obţinuţi din drepturile TV asigură mai bine de jumătate din bugetul anual, chestiunea este vitală. Cluburile pretind ca suma care va fi încasată de la televiziuni să nu coboare sub 100.000.000 de euro. De altfel, mai mulţi reprezentanţi ai cluburilor au cerut ca înainte de vot ambii candidaţi să semneze câte o demisie în alb, aceasta urmând să fie activată în cazul în care nu se obţine, în primăvara anului viitor, suma dorită din drepturile TV. Dumitru Dragomir a promis deja că va scoate cel puţin 101.000.000 de euro, atât cât s-a obţinut din vânzarea drepturilor în urmă cu trei ani, chiar dacă televiziunile care difuzează acum meciurile nu mai par dispuse să ofere o asemenea sumă, intenţiile lor fiind să o reducă la jumătate.

Există şi alte mize legate de aceste alegeri, dar pentru cei care votează aceste lucruri contează mai puţin. Una dintre modificările propuse de Gino Iorgulescu îl vizează direct pe Dumitru Dragomir, care se află la finalul celui de-al patrulea mandat de preşedinte al LPF. La depunerea candidaturii Iorgulescu a anunţat că printre schimbările pe care le va propune în cazul în care va câştiga alegerile se numără şi modificarea statutului, astfel încât o persoană să nu aibă dreptul decât la trei mandate în funcţia de preşedinte al ligii. Astfel, actualul şef nu ar mai putea reveni în cazul în care ar pierde de această dată. Dragomir a respins vehement o ast

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°