Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia Fermierilor a dat preşedintele Camerei Agricole

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 12 noiembrie 2013 ·

*Pescarii şi producătorii de peşte au vicepreşedintele, iar fermierii independenţi secretarul general

Alegerile pentru biroul executiv al Camerei Agricole Tulcea, desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute, au adus în fruntea acestei organizaţii unul dintre cei mai reprezentativi fermieri din judeţul Tulcea, membru al Asociaţiei Fermierilor din Judeţul Tulcea. Liviu Precup, noul preşedinte al Camerei Agricole Tulcea, este administratorul firmei Acvila din Măcin şi domeniul de activitate în care activează este agricultura, rezultatele sale fiind apreciate mai ales în ultimii ani când în cultura porumbului a avut realizări deosebite.

„Pentru că este vorba de un mandat scurt, de numai un an, prioritatea numărul unu va fi organizarea Camerei Agricole astfel încât aceasta să funcţioneze. Nu comentez cât de bună sau cât de rea este legea dar sunt conştient că poate fi îmbunătăţită dacă ne dorim cu toţii acest lucru. Suntem printre puţinele Camere Agricole din ţară care s-au constituit, însă trebuie făcut acest pas în toate judeţele pentru a ne dobândi reprezentativitate la nivel naţional”, a declarat Liviu Precup, primul preşedinte al Camerei Agricole Tulcea.

Vicepreşedintele Camerei Agricole Tulcea este din domeniul pescuitului, respectiv Dan Verbina, preşedintele Federaţiei Producătorilor de Peşte, în timp ce secretarul general al camerei este Vasile Radu, fermierul cu cele mai multe voturi primite la alegerile din 27 octombrie.

Din conducerea Camerei Agricole Tulcea mai fac parte Taşcu Caraman, Lilica Coclea, Ion Bodea şi Marian Arsene.

Sediul Camerei Agricole Tulcea va fi, după semnarea contractului de închiriere, în actualul sediu al Direcţiei Agricole Tulcea.

*Pescarii şi producătorii de peşte au vicepreşedintele, iar fermierii independenţi secretarul general

Alegerile pentru biroul executiv al Camerei Agricole Tulcea, desfăşu

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum 23 minute
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 5 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 4 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 6 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 5 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 49 minute
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 5 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Vremea

București
acum

23°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°