Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a inițiat în luna septembrie o nouă acțiune ce a avut drept scop reducerea numărului accidentelor de circulație produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
În activitățile stabilite au fost angrenați polițiști din cadrul sistemului de siguranță publică (ordine publică și poliție rutieră), care au acționat atât în mediul urban, cât și în mediul rural,
pentru depistarea și luarea măsurilor legale împotriva participanților la trafic aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Pe lângă activitățile combative, polițiștii au desfășurat și activități preventive, de informare și conștientizare a participanților la trafic, în general, și a conducătorilor de autovehicule, în special, asupra pericolului pe care îl reprezintă consumul de alcool.
În cadrul controalelor efectuate în trafic timp de două luni, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto depistați sub influența băuturilor alcoolice (+42 față de perioada similară a anului trecut) și au fost întocmite dosare penale pe numele altor 64 de conducători auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice (+33).
De asemenea, alte 6 dosare penale au fost întocmite șoferilor care au refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (+2). Acest demers al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău s-a înscris în programul local de prevenire, ce are drept obiectiv creșterea siguranței rutiere.
Șansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice. Conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetinește timpii de reacție, creează dificultăți în aprecierea vitezei și a distanțelor, îngreunează mișcările și scade capacita