Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marin Condescu, reţinut pentru spălare de bani

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie şi şeful Clubului Pandurii, Marin Condescu, a fost reţinut aseară de poliţiştii gorjeni. Înainte de a ajunge în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj, sindicalistul a fost investigat medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Marin Condescu este urmărit penal pentru înşelăciune, spălare de bani, fals și uz de fals, într-un dosar care vizează mai multe împrumuturi pe care le-a acordat Clubului Pandurii şi o afacere cu tichete de masă, derulată între firma Edenred şi fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia şi în care Clubul Pandurii a funcţionat ca intermediar. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului Pandurii a recunoscut faptul că a împrumutat în repetate rânduri echipa cu bani. Totodată, sindicalistului i-a fost solicitat în repetate rânduri, din partea finanţatorului principal al clubului, respectiv Complexul Energetic Oltenia, un raport complet al modului în care au fost cheltuiţi banii la echipă, însă Marin Condescu nu s-a conformat decât parţial. Din această cauză, conducerea Complexului Energetic Oltenia, prin Laurenţiu Ciurel, a depus o plângere la poliţie, în care a solicitat efectuarea de verificări la Clubul Pandurii Târgu Jiu.

Percheziţii la Club

Pe 7 octombrie, poliţiştii gorjeni au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Târgu Jiu şi Bucureşti, la locuinţele lui Condescu şi ale apropiaţilor acestuia, precum şi la sediile a două firme şi la sediul Clubului Pandurii. La vremea respectivă, poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiilor, o armă şi carne de vânat. Dosarul sindicalistului este instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj, anchetatorii acuzându-l pe Marin Condescu de faptul că a realizat o serie de împrumuturi în nume propriu către club, apoi a retras în condiţii dubioase banii împrumutaţi.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 57 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°