Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două trupe covăsnene în finala „Byron – Rock Your High School”

Publicat in Covasna Media, marți 12 noiembrie 2013 ·

Youvenis Group şi Fresh vor evolua în finala unui prestigios concurs de muzică din Bucureşti, destinat liceenilor

Youvenis Group și trupa Fresh, ambele din Întorsura Buzăului, vor reprezenta județul Covasna în finala unui prestigios concurs de muzică, destinat liceenilor.

Dacă Youvenis Group este o trupă cunoscută, care s-a remarcat pe mai multe scene din țară, cei de la Fresh sunt cât se poate de „fresh”, formația fiind înființată în urmă cu un an. Membrii Youvenis Group reușesc de câțiva ani să atragă atenția specialiștilor prin calitățile lor deosebite, nu doar în formula extinsă cu care au reușit atâtea nopți minunate în cluburi precum Backstage din Sfântu Gheorghe sau Times din Brașov, dar și prin abordarea de către câțiva membri ai trupei a unor piese din repertoriul internațional de rock-jazz, cu ocazia diferitelor apariții scenice. Cei de la Fresh au prins aripi după Youvenis, și avându-i ca mentori au început să evolueze și să devină tot mai buni.

„Mă ocup de ambele trupe, amândouă sunt formate din copii de la Clubul Copiilor din Întorsura Buzăului. Dacă Youvenis este deja la un nivel ridicat, cei de la Fresh sunt mai noi, trupa fiind formată de un an de zile. Tinerii însă au evoluat foarte bine, am fost cu ei la câteva concursuri între palatele de copii din țară, și pot spune că sunt pe drumul cel bun” – ne-a declarat Dan Tohănean, „tatăl” celor două trupe.

Cât despre obiectivul propus pentru acest concurs, acesta a spus clar: vrem să câștigăm.

„Juriul ediției de anul acesta a competiției Byron – Rock Your High School a decis că dintre cele 16 formații înscrise în concurs, vor merge mai departe 7. În ordine alfabetică, acestea sunt AnySound (Oradea), Blue Strings (Oradea), Crossbone (București), Fresh (Întorsura Buzăului), The Purple Dandies (București), Timeline (București) și Youvenis (Întorsura Buzăului)” – se arată într-un

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 36 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 42 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 46 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 57 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°