Paradoxul: vor fi poate cele mai importante alegeri europarlamentare prin semnificaţia lor politică, putând provoca mutaţii majore la nivelul scenei politice europene dar, în acelaşi timp, se preconizează că vor fi cele în care se va înregistra cel mai scăzut nivel de participare de până acum.

Efect direct al unei pierderi majore de încredere în clasa politică în general, în toate statele membre UE, al crizei economice, financiare, economice şi sociale a cărei rezolvare a fost încercată exclusiv prin pârghia măsurilor de austeritate şi supra-austeritate, generând sărăcie şi o creştere istorică a nivelului şomajului, lovind nemilos zona tineretului, acum debusolat şi în revoltă deschisă faţă de sistem.

Consecinţa paradoxului: la nivelul populaţiei care se va prezenta la vot, este previzibilă prezenţa majoritară a “nucleelor dure” ale fiecărei dintre partidele politice. Să nu uită că regresul la nivelul participării a fost important şi în trecut: de la 62% la primele europarlamentare din 1979, în 2009 se ajunsese la o participare de 43%.. În plus, ca mare noutate, este posibilă prezenţa a unui grup masiv de tineret, generator al unui vot anti-sistem şi, în consecinţă, în favoarea partidelor eurosceptice sau chiar a celor anti-europene. În paralel, este destul de uşor de anticipat că o parte a voturilor să fie de tip reactiv, voturi negative în raport la structurile şi combinaţiile politice ale actualului eşichier politic.

Remodelarea politică a consecinţelor paradoxului: chiar dacă se va înregistra o creştere a ponderii reprezentării politice a partidelor eurosceptice sau/şi anti-europeene, este posibil ca ele să nu-şi dorească gruparea la nivelul unui bloc de sine stătător cu o etichetă clară în acest sens (vezi eşecul tentativei precedente a grupului parlamentar iniţiat de Le Pen împreună cu Corneliu Vadim Tudor şi dizolvat în urma boicotului consta