Au uimit printr-un dans spectaculos la nunta ce a avut loc în urmă cu mai bine de o lună, iar acum ne povesteşte Georgiana Popescu cum s-a dorit ca acest dans să fie
o surpriză chiar şi pentru părinţi ori naşii de cununie. Georgiana şi Mircea Drăghici au spus „Da“ pe 22 septembrie anul acesta, iar, pe lângă artiştii cunoscuţi ce au încins atmosfera, mirii au pregătit şi un dans special, la iniţiativa deputatului PSD de Argeş care, deşi pare surprinzător, în copilărie dansa break dance, deci, este un iubitor al dansului şi sportului în general.
Soţia sa ne-a dezvăluit că
parlamentarul a făcut breack dance în copilărie
În interviul realizat cu Georgiana Drăghici, liderul TSD Argeş, aceasta ne povesteşte chiar şi despre modul cum soţul său o surprinde de fiecare dată, acesta fiind un bărbat romantic.
l Care este povestea acestui dans al mirilor? Cum ai reuşit să îl convingi pe domnul deputat să ia lecţii de dans?
- El a fost cel care a dorit să pregătim ceva special. Nu am spus nimănui, pentru că am dorit să le facem o surpriză. De fapt am zis chiar că nu vom face nimic spectaculos, iar naşii s-au oferit să ne ajute, să danseze împreună cu noi. Eu cred că a fost o surpriză plăcută, pentru că ne-am dorit din tot sufletul să trăim iubirea în paşi de dans.
l Cât timp aţi petrecut în sala de repetiţii?
- Trebuie să recunosc că am fost doar de trei ori, nouă ne-a trebuit foarte puţin ca să învăţăm acest dans, astfel că îi îndrum pe toţi să meargă la Casa Studentului pentru că acolo vor găsi nişte oameni inimoşi, care iubesc dansul şi vor putea să-i înveţe fără probleme câţiva paşi pentru orice eveniment din viaţa lor.
l Cine a ales piesa pe care aţi dansat, totuşi este o melodie ceva mai neobişnuită pentru un dans al mirilor, „What a wonderful world“, a lui Louis Armstrong?
- Este o piesă care vorbeşte despr