Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bebeluş din Vinga a ajuns la spital după ce a fost trântit pe jos de către tatăl său

Publicat in Glasul Aradului, marți 12 noiembrie 2013 ·

Un bebeluş din comuna Vinga a ajuns la spital după ce ar fi fost aruncat de po­dea chiar de tatăl său, care era beat. Bărbatul spune însă că în cadrul unui conflict cu soţia sa, a scăpat bebeluşul. Cert e că bărbatul e cercetat, bebeluşul e internat în spital, iar audierile celor implicaţi continuă. Localnicii spun că tatăl copilului este mai violent când bea. Mama, bunica şi tatăl bebeluşului sunt şi ei audiaţi. Potrivit poliţiştilor, mama şi bunica bebeluşului de cinci luni susţin că bărbatul a venit acasă beat şi l-a luat pe copil din cărucior, iar ele au vrut să ia copilul de la el, moment în care bărbatul ar fi trântit cu bebeluşul de colţul mesei şi apoi acesta a căzut de podea. Bărbatul susţine însă că în cadrul îmbrâncelilor cele două femei, a scăpat copilul. Bebeluşul de cinci luni a fost internat pe secţia de chirur­gie a Spitalului Judeţean Arad, unde i s-au făcut o serie de investigaţii. „Bebeluşul a fost adus la spital, iar din spusele ma­mei ar fi fost scăpat sau aruncat din braţe de către tatăl lui. Tot conform celor declarate de mamă, tatăl celui mic era în stare de ebrietate. Copilul a fost investigat şi nu are traumatisme sau echimoze”, afirmă Adrian Wiener, purtătorul de cuvât al Spitalului Judeţean Arad.

Mama micuţului le-a spus politiştilor că bărbatul a aruncat pur şi simplu copilul pe jos, după o ceartă pornită de la băutură. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au fost sesizaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor faţă de minora C.G.A. „Din probatoriul administrat până la acest moment procesual a rezultat următoarea stare de fapt: în seara zilei de 10 noiembrie 2013, pe fondul consumului de alcool, în timpul unei altercaţii avute cu soacra sa şi respectiv cu concubina sa, învinuitul Covaciu Gabriel Remus, care o ţinea în braţe pe minora de numai cinci luni C.G.A, a creat cadrul propice vătămăr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 42 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 24 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 36 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°