Un om al străzii din New Jersey şi-a pierdut ajutorul primit de la stat pentru că nu a declarat o suma de bani găsită pe stradă şi dusă la poliţie.
James Brady nu mai avea adăpost de 12 ani, singura sursă de venit fiind ajutorul pe care îl primea de la stat, însă autoritățile i l-au retras dintr-un motiv incredibil.
În luna aprilie, James găsit un plic ce conținea 850 de dolari şi, fără să ezite, s-a dus imediat la poliţie, relatează stirileprotv.ro. Pentru că în termen de șase luni nimeni nu a revendicat banii, polițiștii i-au înapoiat întreaga sumă lui James, așa cum prevede legea.
Între timp, James a reuşit să obţină un apartament, printr-un program social.
Chiar dacă omul străzii a dat dovadă de bună credință, autorităţile americane i-au anulat beneficiile primite de la stat printre care şi serviciul medical gratuit destinat persoanelor nevoiaşe. Motivul? Bărbatul nu a declarat suma de bani găsită pe stradă şi primită de la poliţie.
"M-au tratat că şi cum aş fi necinstit. Mi-am dovedit cinstea când am predat banii poliţiei" a explicat bărbatul.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Voiculescu, între Varan şi o şopârlă de DâmboviţaTripleta Dan Voiculescu - Sorin Roșca Stănescu - Radu Stroe a încercat o nouă suspendare a Președintelui !Administratorul firmei care cere închiderea EVZ s-a îmbolnăvit brusc
TOP 3 ARTICOLE POPULARE: FRUMOASA care a UIMIT lumea. La 18 ani se înrola în armata israeliană. La 43 de ani murea de SIDA. Incredibila POVESTE a DIVEI | VIDEOCea mai IMPRESIONANTĂ imagine a acestei săptămâni: MAMA care îmbrăţişează mormântul FIICEI sale. Povestea CUTREMURĂTOARE din spatele fotografieHoroscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile...