Premierul Victor Ponta a răspuns nemulţumirii investitorilor străini stârnite de impunerea de noi taxe peste noapte, că România nu poate fi un El Dorado pentru toată lumea. Ceea ce este perfect adevărat.

România este gândită să funcţioneze ca un El Dorado, dar numai pentru unii, adică pentru băieţii deştepţi ai fiecărei guvernări.

Dacă nu faci parte din acest grup, atunci, ciocul mic. Celor care se plâng de schimbarea fiscalităţii mai des decât se schimbă prognoza meteorologică, li se spune că, în România, taxarea este extrem de mică, aproape de nebăgat în seamă, aşa că toate mârâielile sunt pe deplin nejustificate.

Dacă taxarea e aşa de mică, de ce oare economia e pe punctul să se sufoce? Şi de ce Finanţele nu reuşesc să adune nici bruma de taxe şi impozite, aşa mici şi neîmpovărătoare, cum se văd ele de la Palatul Victoria?

Toţi economiştii din lumea asta sunt de acord că ridicarea fiscalităţii are, pe termen mediu şi lung, un efect contraproductiv ducând la evaziune, scăderea veniturilor bugetare şi pierderea locurilor de muncă. Mult lăudata cotă unică s-a bazat pe un asemenea raţionament. Şi a funcţionat. Bulgaria a introdus acelaşi sistem, dar cu un prag mai mic, de 10%, faţă de 16% cât este în România, şi a mers.

În plină criză, preşedintele Traian Băsescu a recurs la măsuri ucigaşe din punct de vedere economic şi social, de tăiere a salariilor şi a pensiilor, dublate de ridicarea TVA cu cinci puncte procentuale, ca urmare sa deciziei Curţii Contituţionale privind imposibilitatea scăderii pensiilor.

Foarfeca fiscală de reducere a veniturilor şi de creştere a taxării a generat realităţile României de după 2010. Consumul intern s-a prăbuşit, economia a căzut, reducerile bugetare au continuat prin închiderea de spitale şi şcoli, prin blocarea posturilor, chiar în domenii deficitare cum este Sănătatea, prin disponibilizări masive