Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adina Răducan, primul single oficial

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Una dintre cele mai bune voci ale muzici românești a a înregistrat prima piesă proprie

Realizări profesionale și personale pe linie pentru frumoasa boboacă a Liceului de Artă, în aceste zile. Adina Răducan a reușit să își imprime vocea pe prima ei piesă, al cărei titlu semnifică speranță, ambiție, reușită - „Dream big” și să câștige titlul de Miss Popularitate la balul organizat de liceul unde învață în clasa a IX-a. Versurile piesei care a primit peste 400 de like-uri și vizualizări în numai o săptămână vorbesc despre vise mari, muzică, despre dragoste,

despre frumusețe și are muzica compusă de același prieten care a realizat și versurile, Vlad Coman, fiind plină de energie, modernă, cu influențe dance. „Sunt mândră, le mulțumesc celor de la Dynamic Records pentru imprimare, lui Vlad, și aștept comentariile voastre referitoare la piesă, ritm, versuri”, a fost mesajul postat de Adina pe rețeaua de socializare unde și-a promovat piesa.

Primul premiu de Miss din cariera ei

În paralel cu muzica, unde a avut până acum numai reușite la nivel național și internațional, ultimul premiu câștigat fiind deplasarea de două luni în America pentru cursurile la Berklee College, Adina a cochetat și cu domeniul frumuseții, fiind convinsă de prieteni să se înscrie pentru Balul organizat de liceul unde a intrat în acest an în clasa a IX-a. A concurat și a și câștigat un loc pe podium, ținuta roșie în care a ales să se îmbrace acordându-i coronița de Miss Popularitate. „ Meritai să ieși tu Miss! Ești o frumoasă! Ai fost cea mai bună!”, au spus prietenii solistei de muzică ușoară.

Pentru piesa „Dream Big” urmează o campanie de promovare națională și locală, la televiziunile de profil, întrucât până acum mesajele referitoare la piesă au fost numai pozitive.

Adina Răducan este câștigă­toarea San Remo, și a emisiunii Tv „M-a făcut mama artist“ care

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 13 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 9 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°