Oameni de afaceri din Ucraina i-au cerut preşedintelui Viktor Ianukovici să amâne cu un an semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, anunţă Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP.
Solicitarea a fost formulată cu ocazia unei întrevederi pe care Ianukovici a avut-o cu reprezentanţii Uniunii antreprenorilor şi industriaşilor ucraineni şi cu cei ai Federaţiei sindicatelor din Ucraina.
"Dacă este posibil, să amânăm cu un an semnarea acordului de asociere cu UE. Vrem să avem posibilitatea de a ne pregăti", a declarat unul dintre reprezentanţii oamenilor de afaceri, Valentin Landik.
Ucraina şi UE ar urma să semneze acordul de asociere cu ocazia summitului Parteneriatului Estic. UE condiţionează semnarea acordului de asociere de soluţionarea cazului Iulia Timoşenko, aflată în detenţie.