Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunea Sibex, tranzacţionată pentru prima dată în această lună

Publicat in Bursa, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Pentru prima dată în noiembrie şi după o pauză de aproape o lună şi jumătate, investitorii au tranzacţionat pe piaţa spot administrată de Sibex. Rezultatul a fost un volum de 150.000 acţiuni SBX, din cinci tranzacţii realizate la un preţ de 0,6 lei/acţiune. Aceasta a fost şi preţul de cotare al unei acţiuni, în staţionare.

Pe piaţa futures, după evoluţia foarte slabă din şedinţa de luni, când s-a înregistrat cel mai scăzut volum din aproape o lună şi jumătate (doar 666 de contracte), speculatorii au părut ceva mai activi în prima jumătate a zilei de marţi. La ora 17.00 se înregistrau aproape 600 de contracte iar valoarea tranzacţiilor se situa la 8,76 milioane de lei. Direcţia preţurilor era una preponderent pozitivă. În ceea ce priveşte produsele futures, primele cinci ore de tranzacţionare nu au fost suficiente pentru ca un simbol să se detaşeze, speculatorii împărţindu-se între DEDJIA_RON şi EUR/USD_RON. Imediat după deschiderea bursei de pe Wall-Steet s-a observat, însă, cum derivatul pe indicele american câştigă teren, lucru de aşteptat ţinând cont de specificul jucătorilor de la Sibex.

Prin urmare, la ora 17.00, cel mai speculat produs derivat era cel pe indicele Dow Jones, cu un total de 285 de contracte încheiate pe scadenţa decembrie. Cotaţia sa a evoluat mixt şi, la ora menţionată, creştea uşor cu 13 puncte, valorând 15.740 puncte. Evoluţia de la Sibex putea recepta influenţa de la bursa americană, unde preţurile scădeau pentru prima dată în trei zile, în contextul în care investitorii evaluau câştigurile corporaţiilor şi speculau cu privire la calendarul de reducere a stimulentelor economice de către FED.

Pe segmentul valutar, speculaţiile de până la ora 17.00 au produs 221 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa decembrie. Moneda unică se aprecia cu 0,31% la 1,34560 dolari. Se înregistrau tranzacţii şi pe scadenţa martie 2013. În raport

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ziua în care cerurile se deschid și rugăciunile sunt ascultate. Ce nu este bine să faci în această zi ca să nu atragi răul

Botosani News acum 50 minute
Pe 29 iunie Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții. Ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii a

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 11 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 11 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 12 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 10 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°