Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu, de la tricoul de fotbalist la sacoul… de LEGENDĂ

Publicat in Ziarul Ring, marți 12 noiembrie 2013 ·

Una dintre cele mai frumoase cariere din fotbalul românesc s-a încheiat. Ionel Dănciulescu şi-a luat adio de la tricoul alb-roşu şi a îmbrăcat, începând de ieri, sacoul de oficial al lui Dinamo.

Ionuţ Negoiţă, acţionarul majoritar al lui Dinamo, şi Cornel Dinu, legenda vie a "câinilor", i-au fost alături lui Ionel Dănciulescu într-unul dintre cele mai importante momente ale vieţii. De ieri, cel alintat de fani "Danciu-gol" a renunţat la cariera de fotbalist, trecând în rândul oficialilor. "A venit şi acest moment, e inevitabil pentru orice fotbalist. Există viaţă şi după ce te laşi de fotbal. E important că rămân aici şi voi încerca să ajut clubul. Cu siguranţă că, fără Dinamo, n-aş fi ajuns la acest nivel. Le mulţumesc suporterilor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit. Viitorul meu a fost, este şi va fi legat de Dinamo. Este o decizie luată de mine, cred că acesta este momentul cel mai potrivit", a spus "Danciu" care, începând de ieri, este team-manager.

Va fi ca… Zidane

Ionel Dănciulescu a venit la conferinţa de presă îmbrăcat în costum, iar pe masă şi-a aşezat, în faţa sa, ghetele de joc şi tricoul pe care le-a purtat în acest sezon la Dinamo. Şefii lui Dinamo i-au pregătit un filmuleţ cu momentele importante ale carierei, care a rulat pe ecranele Sălii Bucureşti de la RIN Grand Hotel. "E important că Dănciulescu crede în acest proiect şi, cu cât suntem implicaţi mai mulţi dinamovişti, cu atât proiectul are şanse mai mari de reuşită. Vom crea o echipă puternică. Dănciulescu va fi un Zidane pe banca lui Dinamo. Va transmite din experienţa sa celor tineri", a declarat acţionarul majoritar Ionuţ Negoiţă, care a primit din partea golgheterului dinamovist tricoul său de joc, oferindu-i, în schimb, sacoul de oficial. "Corbul" a dăruit ghetele de joc unei speranţe de la Centrul de copii şi juniori Dinam

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°