Meseria de părinte nu se învaţă la şcoală. Foarte adevărat este că psihologii dau sfaturi avizate, publică articole şi cărţi, organizează seminarii pe această temă în care vorbesc despre „gestionarea resurselor familiei”, „strategii educative”, „construirea relaţiei” şi despre multe alte aşa-zise „secrete” ce au ca scop suprem creşterea şi educarea de către părinţi a unui copil minunat, aproape perfect şi gata să fie vajnic constructor al capitalismului de mâine. Dar meseria de părinte nu se învaţă din cărţi, ci trebuie să existe în ADN-ul vieţuitoarei umane, manifestându-se în primul rând din dorinţa de a proteja puiul de rău şi urât, apoi de a-i dărui şi aduce bucurie, de a renunţa la sinele celui mare, pentru binele celui mic. Pentru acestea nu există ghiduri şi recomandări, tot aşa cum nu există niciun aparat de măsură care să indice cât de bun părinte eşti şi care este gradul de reuşită în această calitate.

Cum se adaptează însă „tezele” psihologilor la realitatea crudă din multele familii sărace din judeţul Suceava, în care domnesc lipsa de educaţie, alcoolul, violenţa, promiscuitatea, pe scurt, degenerarea fizică, psihică şi morală parcă tot mai acută, tot mai evidentă?

Din aceste familii răzbat către comunitate strigătele mute ale sutelor de fetiţe şi băieţei chinuiţi de cum văd lumina zilei din cauza neglijării şi abuzurilor unor adulţi în ADN-ul cărora s-a produs o mutaţie şi a dispărut sau a rămas înfundată undeva tocmai dorinţa de a-i proteja pe cei pe care i-au adus pe lume.

La aceste strigăte este obligat să răspundă, niciodată nepăsător, niciodată scuzându-se că este sărac, statul.

Iar aceste strigăte sunt uneori mult prea multe şi disperate.

Aproape 690 de evaluări în 10 luni, 361 de copii aflaţi în situaţii de risc

Din ianuarie până în noiembrie 2013, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Prot