Nu-l admir pe Traian Basescu din foarte multe puncte de vedere. Mi-as fi dorit pentru tara un presedinte mai putin bagaret in toate, mai cultivat, unul din ale carui vorbe sa sorbi atata intelepciune, incat n-ar indrazni nimeni sa-i stea impotriva.
Nu pare sa detina atatea calitati, dar trebuie sa recunoastem ca este un politician uns cu toate alifiile, greu de invins, capabil sa iasa el deasupra, chiar si la lupta grea si rezistent la lovituri sub centura, unde adversarul izbeste ca in beton.
In plus, Traian Basescu este dotat cu un fler de care abia acuma ne putem da seama, gandind cata dreptate avea cand sustinuse cu incapatanare ca tara n-o poate pune in mainile unor copii, ca Ponta si Antonescu.
Degeaba. S-a vazut nevoit sa accepte varianta, cu atat mai mult, cu cat la momentul respectiv, multi romani gandeau ca ar fi fost incorect sa nu le dea si acestor incepatori o mica sansa. Acum insa, dupa un an si jumatate de sanse, vedem cu ochii nostri ce a iesit din guvernarea lor.
Las la o parte promisiunile electorale cu cele un milion de locuri de munca, din care nu vedem decat mii de disponibilizari, cu reducerea somajului, care intre timp a crescut sau cu spectaculoasele investitii, deocamdata cu fondurile retezate.
Dar pun la socoteala marile prabusiri. Parca n-a existat in ultimele doua decenii un spectacol mai lamentabil decat privatizarea Oltchim privita in direct la televizor ca la balci si parca nu s-a vazut inca un moment mai penibil decat privatizarea CFR Marfa, presimtit in mod ciudat de flerul lui Basescu. Ponta n-a tinut seama de presimtire si a alunecat, ca pe o coaja de banana.
Baloanele de sapun
In mod uluitor insa, atunci cand nu s-au ivit de la sine ocaziile pentru niste esecuri rasunatoare, guvernul si le-a nascocit singur. Nu-l obliga nimeni sa declanseze jenanta r
