Un săptămânal din Belgia îl critică, în cadrul unui editorial, pe preşedintele Traian Băsescu, caracterizându-l drept “ultimul dictator al Europei”.
Săptămânalul New Europe este de părere că Traian Băsescu şi-ar fi construit un regim dictatorial, în care ar fi sprijinit chiar şi de fostul ambasador al Americii în România, Mark Gitenstein. Dietmar Bergtahl, semnatarul acestui articol, al doilea pe care-l semnează în această publicaţie, arată că Gitenstein face parte, de asemenea, din board-ul Fondului Proprietatea.
Mark Gitenstein a fost propus în conducerea Fondului Proprietatea de către fondul de investiţii City of London, unul dintre cei mai mari acţionari ai Fondului. Editorialul critică climatul politic din România ultimilor ani, climat care ar fi dus la o înrăutăţire a mediului social din ţara noastră. De asemenea, articolul face referinţă şi la referendumul pentru suspendarea lui Băsescu, de anul trecut, care a fost invalidat, deşi a fost foarte aproape de a fi considerat valid, având în vedere prezenţa la vot. Pentru că referendumul să fie valid era necesară o majoritate simplă, o prezenţă de 50% plus unul, dar rezultatele finale au indicat o prezenţă de doar 46,2%.
În total, s-au prezentat la vot 8,4 milioane de români şi au votat pentru suspendare circa 7,4 milioane, în timp ce 1 milion a votat împotriva suspendării. Finalmente, referendumul a fost invalidat nefiind îndeplinit criteriul participării.
Doar astfel, prin invalidarea referendumului, s-a putut întoarce la Cotroceni preşedintele Băsescu, după trei săptămâni de suspendare, subliniază autorul. ●
Un săptămânal din Belgia îl critică, în cadrul unui editorial, pe preşedintele Traian Băsescu, caracterizându-l drept “ultimul dictator al Europei”.
Săptămânalul New Europe este de părere că Traian Băsescu şi-ar fi construit un regim dictatorial, în care ar