ELSA Oradea organizează în această săptămână mai multe evenimente cu tematici diversificate, deschise și către studenți la alte specializări. Astăzi studenţii îl vor cunoaşte pe avocatul Răzvan Doseanu, urmând ca joi, de la ora 14.00, la Facultatea de Drept să aibă loc o întâlnire între jurnalişti şi avocatul Mircea Ursuţa pe tema dreptului la imagine publică.
Miercuri, 13 noiembrie, începând cu ora 18.00 în sala S 110 din cadrul Facultății de Drept a Universității din Oradea va avea loc evenimentul de tipul „Lawyers at work” în cadrul căruia avocatul Răzvan Doseanu va susține o conferință pe tema relației dintre avocat și client în care vor fi discutate teme precum abordarea viitorului client sau stabilirea onorariului.
Al doilea eveniment este discuția panel pe tema „Mass-media versus dreptul la viața privată”, realizat în cadrul International Focus Programme, care se înscrie într-un șir de evenimente la nivel internațional organizat pe tema media law.
Evenimentul, unic pe plan local, îi va aduce la masa vorbitorilor pe Bogdan Băcilă (Digi 24 Oradea) care va discuta despre politicile unei televiziuni de știri, pe Florin Ciucaş (Bihoreanul) care va vorbi despre funcționalitatea presei scrise şi pe avocatul Mircea Ursuța care va prezenta mai multe procese intentate pentru denigrarea unor personalităţi publice.
La începutul săptămânii vitoare și la sfârșitul acesteia vor avea loc alte evenimente precum „ELSA Training Day”, „Concursul de procese simulate în drepturi real”e sau „Inițiere în tainele debate-ului”.