Rezultatele slabe obţinute în debutul sezonului i-au făcut pe oficialii clubului Sepsi Sfântu Gheorghe să reacţioneze. Astfel, conducerea clubului a emis, ieri, un comunicat, din care reiese că s-a renunţat la serviciile antrenorului Deri Csaba. „Având în vedere rezultatele nefavorabile cât şi unele aspecte care periclitează atingerea obiectivelor clu- bului, conducerea ACS Sepsi-SIC, de comun acord cu antrenorul Deri Csaba, au convenit încetarea colaborării. Până la contractarea unui antrenor principal, interimatul va fi asigurat de către secundul Nemes Aron”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele Consiliului Director, Miklos Zoltan.
Formaţia din Sfântu Gheorghe a pierdut 2 din cele 7 meciuri jucate până acum în Liga Naţională feminină de baschet, împotriva grupărilor din Alexandria şi Alba Iulia, fiind învinsă şi la debutul în EuroCup de echipa turcă Tarsus Belediyespor. Sepsi înfruntă duminică de la ora 18, în etapa a 8-a, liderul neînvins al campionatului, Univ.Goldiş ICIM Arad. Rămâne de văzut dacă oficialii din Sfântu Gheorghe vor numi până la ora meciului cu Aradul un nou antrenor principal.
Rezultatele slabe obţinute în debutul sezonului i-au făcut pe oficialii clubului Sepsi Sfântu Gheorghe să reacţioneze. Astfel, conducerea clubului a emis, ieri, un comunicat, din care reiese că s-a renunţat la serviciile antrenorului Deri Csaba. „Având în vedere rezultatele nefavorabile cât şi unele aspecte care periclitează atingerea obiectivelor clu- bului, conducerea ACS Sepsi-SIC, de comun acord cu antrenorul Deri Csaba, au convenit încetarea colaborării. Până la contractarea unui antrenor principal, interimatul va fi asigurat de către secundul Nemes Aron”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele Consiliului Director, Miklos Zoltan.
Formaţia din Sfântu Gheorghe a pierdut 2 din cele 7 meciuri jucate până acum în