Elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe participă la activități despre viața durabilă
La Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe elevii au parte de o altfel de săptămână. La fel ca în fiecare an, Ministerul Educației a lansat o temă pentru Săptămâna Educației Globale, iar anul acesta este „Adoptă un stil de viață durabil”. Cu această ocazie, conducerea unității de învățământ, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” și Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf”, au pregătit o serie de dezbateri și seminarii pe teme de mediu și sănătate.
Cu mic, cu mare – toți sunt vizați
Marți, de exemplu, președintele „Alutus”, Cătălin Lazăr, a avut mai multe prezentări pe teme de mediu, atât pentru elevii din ciclul primar, cât și pentru cei de ciclu gimnazial. Dat fiind faptul că „Alutus” în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română sunt inițiatorii Cercului de Ornitologie „Mugurar” de la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, Cătălin Lazăr a vorbit despre importanța ecologiei prin prisma păsărilor. „Un mediu în care sunt păsări este un mediu sănătos. Noi toți putem contribui la crearea și păstrarea acestui mediu prin puținul nostru. Un pas este, de exemplu, acela că nu aruncăm PET-urile decât la coșul de gunoi. Astfel arătăm că ne pasă, că am făcut ceva pentru un mediu sănătos” – le-a spus Cătălin Lazăr copiilor. Acesta i-a invitat pe elevi să vină la Cercul de Ornitologie, să observe păsările, pentru că această activitate este nu numai benefică, dar și distractivă.
Rezultate prin parteneriat
„Pentru mine este o bucurie de a mă afla aici, mă bucur că prin prezentarea mea pot aduce aportul la a întregi această viziune asupra a ceea ce înseamnă un mediu de viață sănătos și promovarea unui stil de viață pe principii durabile, dar cel mai mult mă bucură faptul că pe acești copii îi