Primarul și liderului organizației PDL Arad, Gheorghe Falcă a luat decizia de a anula alegerile interne pentru desemnarea candidatului partidului la prezidențiale din filiala pe care o conduce, spunând că este " un gest de eleganță" față de Cătălin Predoiu. În alegerile organizate până în acest moment în filialele PDL din țară, Predoiu a obținut peste 75-80% din voturi.
"E un gest de eleganţă, pentru că în Arad, unde oamenii mă cunosc, nu trebuie să ducem dezbaterea la nivelul votului şi mă bucur că organizaţia a înţeles, sper că şi colegii de la Bucureşti or să înţeleagă. La Arad, vom rămâne doar cu mesajele", a spus Falcă, citat de Mediafax, la prezentarea de la Arad a proiectelor celor doi candidaţi în competiţia internă a PDL, la care au participat peste 1.160 de delegaţi din cei 1.300 invitaţi.
Primarul Aradului a spus că participarea sa în competiţie în judeţ "ar fi putut să pară ca o incompatibilitate", pentru că este preşedintele organizaţiei judeţene.
"Poate nici nu era o evaluare la nivelul realismului, de aceea cred că e o decizie corectă", a mai spus Falcă.
Cătălin Predoiu a câştigat, în urmă cu câteva zile, o nouă rundă din alegerile interne organizate de PDL în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, obţinând aproape 76 la sută din voturi în faţa contracandidatului său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Cătălin Predoiu s-a clasat pe prima poziţie în toate cele şase judeţe din Regiunea Centru, obţinând 90,27 la sută din voturi în Sibiu, 74,96 la sută în Mureş, 87,61 la sută în Covasna, 81,64 la sută în Braşov, 66,06 la sută în Harghita şi 66,42 la sută în judeţul Alba.