Copiii abandonaţi care ajung în instituţii de plasament încă de la naştere prezintă un risc crescut de întârzieri importante în dezvoltare, de la probleme psihiatrice diverse şi serioase, până la afectări ale dezvoltării cognitive, aceştia având probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, este rezultatul primului studiu demarat în urmă cu 13 ani de o echipă de cercetători americani în România.
În opinia cercetătorilor americani Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University, evitarea instituţionalizării înainte de vârsta de doi ani generează niveluri crescute de activitate cerebrală şi un scor al inteligenţei (IQ) mai mare.
În anul 2000 cei trei cercetători americani au demarat un studiu asupra copiiilor abandonaţi încă de la naştere şi crescuţi în instituţiile din Bucureşti. Ei au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri, unul continuând să trăiască în centre, iar celălalt plasat în asistenţă maternală sau în familie. Copii au fost monitorizaţi şi evaluaţi medical, psihologic şi psihiatric pe parcursul primilor 12 ani din viaţă.
Studiul, denumit Bucharest Early Intervention Project (BEIP), a fost conceput astfel încât să examineze efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor şi să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituţionalizării, în acest caz plasamentul în asistenţă maternală sau în familie.
La momentul începerii studiului, asistenţa maternală era un program puţin dezvoltat la nivelul Bucureştiului, astfel că BEIP a recrutat 58 de asistenţi maternali care au fost formaţi şi plătiţi să îngrijească 68 de copii.
“Studiul aduce probabil cele mai detaliate informaţii disponibile până în prezent cu privire la efectele experienţei pe care o ar
