Direcţia de Sănătate Publică Braşov avea în evidenţe, la finalul 2012, un număr de 27.064 bolnavi cu diabet zaharat, în creştere faţă de anii precedenţi, a informat instituţia, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului Zaharat, marcată în 14 noiembrie.
În anul 2012 au rămas în evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Braşov un număr de 27.064 bolnavi cu diabet zaharat, faţă de 26.816 în 2011, din care, 77 de cazuri la grupa de vârstă 0-14 ani, 2161 adulţi cu diabet zaharat insulino-dependent şi 24.826 cu diabet zaharat noninsulinodependent.
Potrivit datelor statistice ale Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, anul trecut au fost înregistrate opt cazuri noi de diabet juvenil la categoria de vârstă 0-14 ani, în scădere cu opt cazuri faţă de anul 2011. Tot anul trecut au apărut 69 de cazuri noi de diabet insulinodependent la adulţi şi 661 de cazuri noi de diabet zaharat noninsulino-dependent la adulţi.
În acest an Ziua Mondială de Luptă împotriva Diabetului Zaharat se va desfăşura sub sloganul ‘Înţelege diabetul, preia controlul’, DSP Braşov derulând împreună cu partenerii săi campania ‘Şi tu poţi controla diabetul’, desfăşurată la nivel naţional în această perioadă.
Începând de miercuri au fost distribuite materiale informative la cabinetele medicilor de familie, iar la Centrul pentru persoane vârstnice din Răcădău se vor efectua determinări ale glicemiei şi tensiunii arteriale şi se vor oferi informaţii privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Conform ultimelor date ale Federaţiei Internaţionale de Diabet, în întreaga lume există peste 360 de milioane de persoane cu diabet zaharat, dar în acest an ar putea fi înregistraţi aproximativ 500 de milioane de oameni cu această maladie. Anul trecut au fost înregistrate în întreaga lume 4,8 milioane de decese din cauza diabetului.
Direcţia de Sănătate Publică Braşov avea