Mallul proiectului Palas din Iaşi, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu, a fost vizitat în primele nouă luni ale acestui an de 9,2 milioane de persoane (o medie de 33.000 de vizitatori zilnic), în timp ce veniturile din închirierea spaţiilor s-au ridicat la 9,5 milioane de euro.
Practic, pentru fiecare om care a trecut în primele nouă luni pragul centrului comercial, chiriaşii au trimis câte un euro către proprietarul mallului. Per total, mallul Palas din Iaşi are 200 de magazine, printre chiriaşi regăsindu-se Auchan, Zara, H&M, C&A sau New Yorker.
În cadrul Palas, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Capitalei, cu un buget de 265 de milioane de euro, anul acesta a mai fost livrată o clădire de birouri de 8.000 de metri pătraţi, cea de-a patra a complexului United Business Center, iar în luna octombrie a fost inaugurat Hotelul Internaţional cu 169 de camere cotate la patru stele.
Hotelul nu este deţinut de Dascălu, ci face parte din lanţul Internaţional controlat de familia lui Dan Radu Ruşanu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, care mai deţine unităţi hoteliere în Sinaia şi Bucureşti.
Mallul proiectului Palas din Iaşi, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu, a fost vizitat în primele nouă luni ale acestui an de 9,2 milioane de persoane (o medie de 33.000 de vizitatori zilnic), în timp ce veniturile din închirierea spaţiilor s-au ridicat la 9,5 milioane de euro.
Practic, pentru fiecare om care a trecut în primele nouă luni pragul centrului comercial, chiriaşii au trimis câte un euro către proprietarul mallului. Per total, mallul Palas din Iaşi are 200 de magazine, printre chiriaşi regăsindu-se Auchan, Zara, H&M, C&A sau New Yorker.
În cadrul Palas, cea mai mare investiţie imobiliară din afara Capitalei, cu un buget de 265 de milioane de euro, anul acesta a mai fost livrată o clădire de