Monumentele istorice reprezintă indicatoarele materializate ale memoriei colective. Aceste jaloane formează coduri care se fac "uşor înţelese" de un anumit grup reieşind din informaţia furnizată şi neînţelese de alte grupuri care nu posedă mecanismele necesare de decodificare.
Acest fapt determină procesul de formare a identităţii, adică a gradului de conştientizare a apartenenţei la o anumită comunitate socială: cartier, oraş, regiune, stat etc., legat, totodată, de apariţia sentimentului de diferenţă faţă de alte persoane, care nu sunt membri ai acestui grup.
Procesul poate avea loc într-un mod firesc, dar poate fi supus unei intervenţii ideologice de proporţii din partea unor structuri interesate în formarea unui construct ideologic dominant în percepţia cetăţenilor.
Anume această analogie "monumente istorice şi formarea identităţii colective" nu este deloc întâmplătoare când este vorba despre UTA Gagauz-Yeri, care include trei oraşe şi 29 de sate (1848 km² sau 5,5% din teritoriu Republicii Moldova) presărate cu diferite marcaje simbolice. Tocmai din aceste considerente ni se pare importantă abordarea procesului de formare a identităţii şi naţionalizării spaţiului prin intermediul obiectelor vizuale şi anume a monumentelor istorice (structurilor monumentale) şi toponimelor, precum şi semnificaţiei acestora pentru percepţia vizuală a indivizilor.
Această structură teritorială este inclusă în procesul intern de decolonizare a memoriei. În UTA Gagauz-Yeri discursurile oficiale se contrapun "vocilor" marginalizării, ale grupurilor care sunt ignorate de metanarativele oficial-istorice. Cei care reprezintă aceste "voci" marginalizate în cele mai dese cazuri nu au acces la politica simbolică de marcare a spaţiului, în general, şi la politica memoriei, în special.
Dacă examinăm monumentele istorice de pe teritoriul autonomiei din p
