În matematică, din câte ţin minte, „soluţia banală” este un concept onorabil şi util. În oricare alt domeniu, este instrumentul fie al puturosului, fie al prostului, fie al şmecherului - dar şi sursă sigură de dezastre. Când s-a apucat să scrie viitoarea lege a descentralizării, Liviu Dragnea pare să fi adoptat soluţia banală. Şi aici nu e vorba de matematică.

Legea descentralizării are nu mai puţin de 128 de pagini, din care 71 sunt anexele. După ce am citit-o de mai multe ori, m-am scărpinat în cap ca ţăranul în faţa girafei: dacă asta înseamnă descentralizare, înseamnă că poate s-o facă oricine.

Liviu Dragnea a făcut aşa: a luat cele nouă ministere cărora li se aplică descentralizarea (agricultură, cultură, turism, educaţie, muncă, mediu, sănătate, sport şi transporturi) şi a decretat că direcţiile judeţene corespunzătoare trec de sub autoritatea ministerelor în cea a consiliilor judeţene.

Apoi a a adăugat că şi patrimoniul public şi privat al statului, administrat până acum de ministere, trece în proprietatea şi administrarea judeţelor. După care a luat cu „copy” atribuţiile de până acum ale direcţiilor judeţene, aşa cum figurează ele în hotărârile de guvern de funcţionare a respectivelor ministere, şi le-a dat „paste” în proiectul său de lege.

În fine, la fiecare domeniu, a precizat că ministerele rămân doar cu rolul de îndrumare şi control asupra noilor direcţii. Asta şi nimic altceva e legea lui Dragnea: o despicare mecanică, din condei, a unei construcţii instituţionale naţionale, cu tot cu patrimoniul aferent, în 41 de entităţi judeţene plus municipiul Bucureşti.

Pai dacă descentralizarea asta era aşa de simplă, de ce naiba n-a făcut-o nimeni până acum? Pentru că nu e aşa de simplă decât în mintea lui Liviu Dragnea. Şi pun în discuţie problema cea mai gravă pe care o ridică proiectul: ce se va întâmpla cu uriaşul patrimoniu publ