Am citit în „Adevărul” o scriere despre masoneria românească. O scriere amplă, dar la fel de leşinată ca ziarul în care a apărut. Ce-au făcut şi ce-au dres masonii istorici, ce mari şi ce drepţi erau, în eforturile lor conjugate de a mâna ţara pe drumul drept.

Nicăieri, pe cuprinsul articolului, nu se specula că acest fel ocult de grupare avea ca scop constituirea a ceea ce azi numim „sistem”. Faci parte dintr-un sistem dintr-ăsta? Atunci, poţi avea ce-i mai bun în ţară. Nu faci parte? În acest caz, ai cam îmbulinat-o, my friend.

Poate că altădată la masoni mai existau şi imbolduri umanitare, dar azi cei mai mulţi ar trebui să intre sub incidenţa legii, pentru „constituire de grup infracţional organizat”. Aproape toate numirile în funcţiile cheie ale statului se fac între „fraţi” – cum îşi zic unul altuia -, lucru prea bine ştiut, ca să mai insistăm asupra lui. Oamenilor de rând, adică nouă, ne rămân ciurucurile sau calea emigrării.

Astăzi, o să vă ofer un nou exemplu, despre cum se rezolvă treburile între „fraţi”. Acum nişte ani, un grup de tineri italieni obţinea diplome de medici stomatologi la o universitate particulară dintr-un oraş important moldovenesc. Motiv întemeiat pentru banchet şi pentru a se cânta „Gaudeamus igitur!”

După câţiva ani de solidă educaţie universitară obţinută de tinerii medici italieni, ceva a transpirat. Şi-atunci s-a aflat un lucru stupefiant. Italienii nici nu urmaseră vreo oră de curs. Nici nu ştiau unde este Iaşul pe harta lumii. Rectorul universităţii pusese la punct o filieră perfectă de obţinere a diplomelor: fără examene, fără cursuri, fără nimic. Singura condiţie era pentru italieni să plătească. Prin poştă, prin cont.

S-a scris şi în presă despre asta. S-a făcut tam-tam. Apoi cazul a fost trecut pe linia a doua a interesului public. Şi după aia pe a treia. Până s-a uitat complet.

Urmează întreb