Mâine se va decide cine va conduce Liga Profesionistă de Fotbal în următorii patru ani.
Viitorul președinte al LPF va fi ales, în cadrul Adunării Generale ce va începe la ora 16.00. Pentru fotoliul de conducător al Ligii se duelează Dumitru Dragomir, care conduce acest for din 1996, și Gino Iorgulescu, fostul președinte al grupăerii FC Național.
Iorgulescu pare să se bucure de sprijinul unui club important din fotbalul românesc, în speță Steaua, dar, cu toate acestea, Dumitru Dragomir se arată convins că va câștiga fără probleme alegerile. „Corleone” susține chiar că ar avea de pierdut, în cazul în care „roș-albaștrii” vor ține cu el!
„Steaua nu votează cu mine, dar nici nu vreau să voteze cu mine! Dacă Steaua mă votează eu pierd cel puțin patru-cinci voturi!Vă spun în premieră că nu e bine pentru mine dacă mă votează Steaua. Nu pot să spun acum care e legătura, dar o să spun după alegeri.
Pe Hagi nu l-am sunat, pentru că știu că este cumnatul lui Gică Popescu și prieten cu Iorgulescu. Așa că n-avea rost să-mi răcesc gura de pomană”, a declarat Dumitru Dragomir, la Dolce Sport.