Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele ieşene au făcut exporturi cât pentru 40 de km de autostradă în doar şapte luni

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Societăţile din judeţ au cumulat exporturi de 400 milioane euro în primele şapte luni ale acestui ani, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut. In acelaşi timp importurile s-au diminuat cu 18%.

Începând din luna ianuarie a acestui an valoarea exporturilor din judeţul Iaşi a crescut într-un ritm alert depăşind importurile. Primele semne ale acestui „avânt” înregistrat la capitolul exporturi au apărut în septembrie 2012, ulterior înregistrându-se un mic regres.

Cine sunt cei mai mari exportatori

Exporturile din judeţul Iaşi au cunoscut o creştere spectaculoasă în perioada ianuarie – iulie 2013, făcând uitate deficitele comerciale înregistrate aproape anual în ultimii 20 de ani. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, în primele şapte luni ale anului a fost înregistrat un excedent comercial de aproximativ 55,57 milioane euro. În numai un an, exporturile practic au explodat. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sumele obţinute de exportatorii ieşeni au crescut în mod exponenţial. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012, valoarea importurilor o depăşea pe cea a exporturilor cu aproximativ 31,2 milioane de euro. De la începutul anului 2013 şi până la data de 31 iulie, cuantumul total al exporturilor realizate în judeţul Iaşi este de circa 400 milioane de euro, cu 2,0% mai mari decât în aceeaşi perioadă din anul precedent. La capitolul importuri, în primele şapte luni ale acestui an s-a înregistrat o valoare totală de 344,8 milioane de euro, în coborâre cu 18,7% faţă de indicatorii perioadei corespunzătoare din anul 2012. Printre firmele care au exportat masiv amintim aici pe Delphi Diesel Systems România, BMT Group, Te Rox Prod sau ArcelorMittal Tubular Products Iaşi.

Unde merg mărfuril

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°