Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai amplu spectacol-tribut realizat în memoria lui Michael Jackson va avea loc la Sala Palatului, în 2014

Publicat in Adevarul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Cel mai amplu spectacol-tribut realizat în memoria lui Michael Jackson, „Remember the time? A show to remember Michael Jackson feat. Mike Terrana“ va fi pus în scenă pe 16 aprilie 2014, la Sala Palatului, din Bucureşti, fiind o simbioză a artelor menită să onoreze viaţa şi cariera Regelui Muzicii Pop, se arată în comunicatul organizatorilor Phoenix Entertainment.

Spectacolul, prin structura sa, se aseamănă unui musical, dar din care lipseşte partea de teatru. Este proiectat astfel încât să lase o amprentă puternică asupra spectatorului şi să îi antreneze simţurile, totul pentru ca el să poată înţelege şi percepe viaţa şi opera lui Michael Jackson. Este binecunoscut faptul că starul pop şi-a înmagazinat propriile trăiri şi opinii în muzică, iar în cadrul evenimentului din 16 aprilie povestea, aşa cum reiese din piesele sale, povestea va fi spusă prin intermediul muzicii, dansului şi proiecţiilor video.

Piesele din repertoriul artistului, care vor fi redate în cadrul evenimentului, vor fi reorchestrare în manieră simfonic-pop de către „European Royal Orchestra“, condusă de Simona Strungaru, mesajele vor fi ilustrate prin paşi de dans graţie conceptului „DaDans“ şi coregrafei Judith State, iar în fundal vor rula proiecţii spectaculoase, realizate special pentru acest spectacol.

Un plus de savoare va fi oferit de către cunoscutul toboşar Mike Terrana care prin prezenţa sa carismatică şi prin ritmul ameţitor de tobe îi va ţine pe spectatori conectaţi la show. Mike Terrana este apreciat în întreaga lume pentru colaborările sale cu artişti de renume din diverse spectre muzicale precum Tarja Turumen, Axel Rudi Pell, Yngwie Malmsteen şi mulţi alţii. Un alt element de impact va fi momentul de percuţie interpretat de Crash, un grup extrem de talentat şi de inovativ.

Biletele pentru spectacolul-tribut sunt disponibile în reţeaua Eventim, magazinele Orange

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 11 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 21 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 40 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°