În campaniile de reciclare a deşeurilor electrice s-au descoperit televizoare din anii ’50, primele modele de computere IBM şi frigidere pline cu… bani
Sute de oameni preferă să păstreze pe post de bibelou, clocitoare, depozitar, seif, casete de bijuterii etc., în casele lor, aparatura electronică şi electrocasnică nefuncţională. Acest lucru a ieşit la iveală pe parcursul acţiunilor de colectare, iar reprezentanţii Asociaţiei Române de Colectare şi Reciclare, RoRec, spun că s-au lovit de situaţii inedite. Unii ar fi vrut bani pe vechituri, alţii erau ataşaţi de ele încât nu voiau în ruptul capului să se despartă de ele. „Mai bine le arunc în râu, dar nu le vi le dau nici de-a naibii“, a fost replica unei femei care nu dorea să scape de aparatura veche din casă. Purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Alexandra Scutaru, ne-a spus că au descoperit trei categorii de persoane pe parcursul colectărilor: „Din prima categorie fac parte cei care vor să predea aparatura electronică şi electrocasnică de bunăvoie, în cea de-a doua categorie intră cei care nu vor să scape de aceasta sub nicio formă, iar din ultimul grup fac parte cei care îşi folosesc aparatura veche pe post de mobilier, loc de depozitat şi nu numai“.
În judeţul Constanţa au fost colectate, de la începutul anului şi până în prezent, peste 230 de tone de deşeuri electrice şi electrocasnice, în aproximativ 70 de acţiuni. Specialiştii spun că, deocamdată, în România, nu există o cultură a colectării deşeurilor, iar oamenii trebuie convinşi că este spre binele lor să scape de aparatura veche deoarece, în cele mai multe cazuri, componentele lor sunt toxice. Au existat cazuri surprinzătoare, precum cel al unui bătrân de 87 de ani, care a renunţat la aspiratorul pe care îl avea, deşi era în stare de funcţionare foarte bună, dar avea un consum foarte mare de energie electrică. Astfel de cazuri se întâlnesc,