Scris de Simona Albinaru - Proiectul s-a derulat pe teritoriul a trei județe: Bihor, Cluj și Alba, în perioada 2010 –2013.
Nouă peșteri curăţate de deșeurile acumulate de-a lungul timpului, 15 peșteri închise în mod adecvat pentru a asigura protecția speciilor de lilieci și a habitatelor subterane utilizate de către ei, 300 de adăposturi artificiale montate în locurile unde liliecii nu-și pot găsi adăposturi naturale sunt doar câteva din activităţile realizate în cadrul proiectului Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău recent încheiat.
De asemenea, în cadrul proiectului cofinanţat de către Comisia Europeană prin instrumentul financiar Life, şi a cărui beneficiar este Agenția pentru Protecția Mediului Bihor au fost montate 15 panouri informative la peșterile care au fost închise. „Aceste panouri conțin informații privind descrierea peșterii și motivele închiderii acesteia, fiind elaborat şi un plan de management pentru şapte specii de lilieci”,a precizat managerul de proiect Szodoray-Paradi Farkas.Închidere
La conferința de finalizare a proiectului, care a avut loc zilele acestea la Oradea, au participat 67 de persoane din Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Comisia Patrimoniului Speologic, agențiile pentru protecția mediului din țară, parcuri naționale și naturale din țară și din străinătate, custozi și administratori de situri Natura 2000, ONG-uri, cluburi de speologie, cercetători și specialiști în protecția liliecilor și a mediului în general. În cadrul conferinței, s-a realizat și un schimb de experiență între participați prin prezentări în plen sau sub formă de poster privind managementul ariilor naturale protejate şi activităţile de biomonitorizare a siturilor Natura 2000.