Preşedintele Traian Băsescu a apreciat miercuri drept 'potrivită' înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind modalitatea în care s-au făcut retrocedări.
'Vreau să am o reacţie (...) legată de ideile premierului plagiator Victor Viorel Ponta cu privire la o comisie parlamentară. Ca să rămânem în adevărul istoric - pentru că tot ce vorbeşte un plagiator care este şi şeful Guvernului este istoric, nu? -, dânsul a vorbit astăzi despre două comisii de anchetă. Nu am nimic împotrivă şi chiar cred că este potrivită prima, dar nu voi discuta despre ea', a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele afirmase anterior că premierul încearcă prin propunerea privind constituirea unei comisii de anchetă în cazul terenurilor achiziţionate de Ioana Băsescu să 'reîncălzească' ce nu i-a reuşit cu senatorul Sorin Roşca Stănescu, generând 'un alt fals'.
'După părerea mea, premierul încearcă să reîncălzească ceea ce nu i-a reuşit cu Sorin Roşca Stănescu şi generează un alt fals, dând de înţeles că procurorul Papici a fost implicat în verificarea terenurilor', a declarat Băsescu.
Grupurile parlamentare reunite ale PSD au discutat miercuri constituirea a două comisii parlamentare de anchetă, această decizie urmând a fi supusă aprobării Uniunii Social Liberale şi Parlamentului.
Cele două comisii vor viza modalitatea în care s-au făcut retrocedări, respectiv modul în care instituţii ale statului şi persoane ocupând funcţii oficiale s-au implicat în activităţi private de verificare şi pentru achiziţionarea unor terenuri pentru persoane private, a precizat Victor Ponta.
Sursa: Agerpres