Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu şi Temelescu, la mâna judecătorilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 noiembrie 2013 ·

Şefii Clubului Pandurii, Marin Condescu şi Viorel Telemescu, respectiv preşedintele Consiliului de Administraţie şi fostul vicepreşedinte, au dat din nou ieri cu subsemnatul în faţa procurorilor. Primul care a sosit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a fost Viorel Temelescu, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Marin Condescu, atât la echipa de fotbal, cât şi la Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia. Ca şi marţi seară, Viorel Temelescu a declarat că este nevinovat şi că şeful său sindical şi pe linie sportivă a făcut numai bine echipei de fotbal de primă ligă. Temelescu a schiţat zâmbete ironice la întâlnirea cu jurnaliştii locali şi nu a dorit să comenteze prea mult în legătură cu situaţia în care se află. La audieri s-a prezentat ieri-dimineaţă şi Mădălina Berbecel, partenera de afaceri a lui Marin Condescu, care a trebuit să le ofere oamenilor legii explicaţii în legătură cu activitatea derulată alături de sindicalist.

Condescu a ieşit abătut din duba poliţiei

Înainte de prânz a fost adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu. Şeful Pandurilor a coborât din dubă încătuşat şi vizibil marcat de faptul că a petrecut o noapte în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Ca şi marţi când a fost reţinut, Marin Condescu nu a scos nici un cuvânt, însă de data aceasta nu şi-a mai putut ascunde îngrijorarea, semn că arestul este mult mai dificil decât se aştepta, în momentul în care a declarat că doreşte să fie reţinut de poliţie. După încheierea audierilor, Viorel Temelescu şi Marin Condescu au fost prezentaţi Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, dar, până la închiderea ediţiei, judecătorii nu luaseră o decizie. Mandatele de reţinere ale celor doi eu expirat aseară. La audierile programate ieri trebuia să se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 3 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 46 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 2 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 4 ore
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 6 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°