Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRIMA PAGINĂ: Unde a ascuns C.V. Tudor 3,5 milioane de euro

Publicat in Reporter Virtual, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Așadar, dacă Justiția nu poate fi „cumințită” din interior, se face treaba din exterior, adică prin măsuri legislative. Ăia care au fost condamnați până acum – niște papagali! Ușor-ușor, se pregătește liniștea promisă de bătrânul Ion Iliescu…

Destul de complicate explicațiile RL, când jocul lui Băsescu se poate traduce, simplu, prin doar câteva cuvinte, adică printr-un dicton vechi de pe vremea romanilor: „Divide et impera!”. Cine își închipuie că pe șeful statului l-a apucat brusc un acces de duioșie față de Crin Antonescu se înșeală amarnic.

CVT însă nu se dă prins: „Sunt invenţiile lui Ciripoi, tâmpitul ăsta de Sorin Roşca Stănescu”. Vedeți, „efectul Sorin Roșca Stănescu”? Omul care a compromis dezvăluirea, omul care a compromis investigația de presă și, mai nou, declarația politică. De acum, tot ce susține fostul ziarist e menit ridicolului. Ca în povestea cu „vine lupul”: a dat alarme false de atâtea ori, încât atunci când va spune o dată adevărul nu-l va mai crede nimeni.

Aha! Mie articolul mi e pare mai curând o șopârlă lansată înaintea alegerilor de mâine, de la LPF, de gruparea anti-Mitică. Adică Antena 1 nu mai participă la licitație dacă rămâne Corleone în fruntea LPF? Haida de! Aici e vorba de bani, nu de ranchiună personală. Dar, chiar și așa să fie, mare pagubă în ciuperci dacă nu va mai transmite Antena 1 meciuri din Liga I! Oricum, postul lui Voiculescu are niște transmisiuni infecte, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al comentatorilor. Și oricum mare sfârâială nu-i! Cine se mai uită la Avântul Prăbușirea cu Industria Fumului Botoșani?!…

Păi, spuneți și voi, e bun un Cod Penal care permite astfel de aberații? În SUA, dacă asasinul n-ar fi fost prăjit pe scaunul electric (în unele state), atunci sigur ar fi fost condamnat la câteva sute de ani de închisoare. Da, știu, e vorba de

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 16 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 45 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°