Reţinerea de către poliţie a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a produs o mare emoţie în rândul conducătorilor echipelor din prima ligă, care astăzi se vor reuni pentru a alege noul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal. Mai mulţi oameni de fotbal, inclusiv impresari, vor fi audiaţi în acest caz, în calitate de martori. Influenţa lui Marin Condescu în fotbalul autohton este una recunoscută, voturile cluburilor care se află în sfera sa de influenţă înclinând, în două rânduri, decisiv balanţa în lupta pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal, lucru recunoscut la vremea respectivă chiar de preşedintele Pandurilor. La un moment dat erau aproximativ 40 de formaţii care aveau legături strânse cu mişcarea sindicală, votul acestora, direcţionat de Marin Condescu către Mircea Sandu, contribuind decisiv la înfrângerea lui Gică Popescu la prima încercare a acestuia de a câştiga şefia FRF.
Ieri, Condescu a fost adus la Parchetul Tribunalului Gorj, pentru a fi audiat în dosarul în care a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani. După expirarea mandatului, de 24 de ore, Condescu a fost eliberat. Până la închiderea ediţiei, magistraţii încă nu se pronunţaseră dacă acesta va fi arestat preventiv pentru 29 de zile. Potrivit unor surse din Poliţia Gorj, poliţiştii au verificat toate documentele în baza cărora Marin Condescu a obţinut credite de la bănci pentru a împrumuta clubul sportiv Pandurii Târgu Jiu cu 2.200.000 lei, precum şi actele în baza cărora preşedintele CA al Pandurii şi-a recuperat banii de la club. Sursele susţin că, în urma verificărilor, a reieşit că Marin Condescu ar fi primit în plus de la club aproximativ 200.000 de lei. În acelaşi dosar a fost reţinut, marţi seară, şi fostul vicepreşedinte al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, liderul