Consiliul de Administraţie al Domo Retail a numit un nou CEO, în persoana lui Kim Koellner, care din 15 noiembrie va asigura trecerea retailerului într-o nouă etapă, el preluând ştafeta de la Dragoş Dinu.
Koellner are peste 10 ani de experienţă în domeniul retail pe pieţele din Franţa, Germania şi România. Este de origine sud-coreană şi a urmat studiile în Germania şi Statele Unite.
„Noua etapă din dezvoltarea Domo marchează trecerea de la o companie de familie la una de anvergură internaţională. O astfel de structură permite convertirea conexiunilor internaţionale în beneficiul clienţilor, aducând preţuri mai bune şi calitate superioară a serviciilor”, spune Koellner.
Noul CEO al Domo preia mandatul de la Dragoş Dinu, care a condus compania în perioada de tranziţie şi a coordonat reorganizarea şi eficientizarea proceselor interne creând premisele unei creşteri de aproape 15% a vânzărilor pe metru pătrat.
„Mi-am îndeplinit obiectivele mai rapid şi am ales să mă concentrez pe câteva proiecte personale. Noua echipă de la Domo este bine pregătită pentru competiţia intensă din domeniu şi mizează pe inovaţie şi serviciu orientat către client” - a spus Dragoş Dinu, fostul Director General, care asigură tranziţia către Koellner.
Koellner îşi propune dezvoltarea modelelor de retail, deoarece consumatorul are din ce în ce mai multă nevoie de un sprijin eficient, limpede şi captivant.Internetul şi comerţul digital vor constitui platforma pe care se va multiplica potenţialul comerţului clasic, al celui online şi al celui sprijinit de sistemul GSM.
„Consumatorul final din România trebuie să beneficieze de servicii, competenţă şi sprijin în alegerea sa, în aşa fel încât să se bucure de cel mai bun preţ pentru cea mai bună calitate. Un antreprenoriat de succes trebuie să plece de la valorile dezvoltării sustenabile a societăţii – este convin