Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Parchetului instanţei supreme să îl cerceteze pe deputatul Adrian Merka pentru conflict de interese, întrucât acesta şi-a angajat părinţii la biroul de parlamentar în mandatul 2008-2012. Contactat telefonic, deputatul a precizat că avea nevoie de expertiza părinţilor lui, pe care, spune el, i-a angajat Camera Deputaţilor.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis, ieri, printr-un comunicat de presă, că a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul a patru deputaţi. Unul dintre ei este bihoreanul Adrian Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, care a solicitat angajarea şi a avizat contractele individuale de muncă ale părinţilor săi, prin care aceştia au fost angajaţi în perioada 15 decembrie 2008 - 17 octombrie 2011 în funcţia de şef cabinet în cadrul biroului său parlamentar. În baza contractelor individuale de muncă încheiate cu Camera Deputaţilor de către părinţii deputatului, mama acestuia a realizat venituri nete în sumă totală de 28.245 de lei, iar tatăl său a avut venituri nete de 4.533 de lei, potrivit ANI, care a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă verificări pentru conflict de interese. Potrivit legii, "fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă". D