Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forumul Economic CCIRO.IT de la Perugia

Publicat in Info Est, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Lucrarile Forumului s-au axat pe două direcţii. În primul rând informarea întreprinzătorilor din regiunea Umbria cu privire la oportunităţile oferite de piaţa românească. Există în Umbria societăţi foarte puternice, din domeniul construcţiilor, agroalimentar, industria textilă, interesate să investească în România. Aceste firme vor fi sprijinite în mod transparent de Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru comercializarea unor produse "made in Italy" şi deschiderea unor unităţi de producţie.

În al doilea rând discuţiile s-au axat pe situaţia firmelor din regiunea Umbria constituite de cetăţeni născuţi în România. Peste 1.200 de cetăţeni români au activităţi comerciale şi de producţie în regiunea Umbria şi contribuie la economia locală. Aceste firme sunt afectate de criza economică poate mai mult decât firmele italiene, având în vedere că dintotdeauna antreprenorii straini au fost discriminaţi de către bănci, uneori chiar şi de autorităţi, având şanse mai mici de a participa la licitaţiile publice.

"Prin acordul de colaborare semnat cu Camera de Comerţ din Perugia, Camera de Comerţ a României din Italia doreşte eliminarea oricăror diferenţe de tratament a întreprinzătorilor români, sprijinirea investiţiilor în ambele sensuri pe axa Umbria - România, crearea unor premise de dezvoltare a schimburilor economice între România şi Italia.", a afirmat Eugen Terteleac, preşedintele CCIRO.IT.

În timpul lucrărilor au luat cuvântul Eugen Terteleac - preşedintele CCIRO.IT, Alfio Todini - primarul din Marciano, Ioan Corneliu Dinu - vicepreşedintele CCIRO.IT, Andrea Amato - secretar general CCIRO.IT, Cristian Robert Nuc - preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia - Umbria, Fausto Capalbo - preşedinte Iceps (Istituto per la Cooperazione Economica Internazionale e i Problemi dello Sviluppo), Marius-Cristian CRISTEA- Consilier economic Amb

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 12 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 6 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 7 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 7 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 10 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 8 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°