Habar n-am care sunt inaltele politici sau grandioase strategii care l-au impins pe Traian Basescu sa reevalueze „paiata de la Cotroceni”. Dar a facut-o. Cam pe nepusa masa, taman cind „mincinosul prost” Rosca Stanescu a fost exclus din PNL si pus sa-si manince falsurile in cercul intim liberal. Buna treaba, corecta procedura, l-a felicitat pragmaticul nostru presedinte pe Antonescu, extragindu-l dibaci din complotul planetar pus la cale de Ponta, Stroe si Voiculescu pentru a-l acuza de „inalta tradare”. O fi fost, desi argumentatia pare cam subtirica in raport cu maretia reevaluarii. Cum-necum, „nefrecventabilul” , „pucistul”, distrugatorul cu norma intreaga al statului de drept, ala care era sa ne „scoata din Europa” si voia impreuna cu Varanul sa-si instaleze omul la Parchetul General si DNA ca sa „puna mina pe justitie” a ajuns cel in spatele caruia „celelalte candidaturi de dreapta se vor stringe”. „Daca intra in turul doi, ma angajez sa-l invat ce are de facut”, s-a oferit generos Basescu. Asa-i, lectia reevaluarilor i-o poate preda ca la carte. Aici nu-l bate nimeni, nici macar „plagiatorul”.
E vorba insa de acelasi „plagiator” cu care a semnat pactul de coabitare, fostul „pisicut” si „pucist” pe care se jura inainte de alegeri ca nu-l va numi premier pentru ca, nu-i asa, nu putea sa inghita ditamai „porcul”. Chestia cu plagiatul parea uitata si ingropata citeva luni mai tirziu, pe cind il tamiia spunind ca nu are „ce sa-i reproseze” iar guvernul e ca "apa sfintita”, nici nu face bine, dar nici nu dauneaza. Era momentul memorabil cind fostul martir al verii lui 2012 isi punea pirostriile coabitarii si facea lobby pentru „mincinos” la Bruxelles. Fie lauda legi aberante carora le descoperea „setul de puncte tari”, pentru ca mai tirziu sa le respinga sau sa le conteste la CCR, fie tacea strategic cind clanurile clientelare useliste se intindeau ca rai