Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România şi va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 26 februarie 2014, începând cu ora 20.00, informează un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Formaţia Ricchi e Poveri vrea să recompenseze publicul din România după succesul neaşteptat de care s-a bucurat precedentul spectacol.
Anul trecut, chiar înaintea concertului pe care Ricchi e Poveri l-a susţinut cu casa închisă la Sala Palatului din Bucureşti, liderul trupei, Franco Gatti, a suferit o grea pierdere: fiul său a murit. Grupul a reuşit să onoreze spectacolul, iar membrii săi sunt hotărâţi să ducă la bun sfârşit şi promisiunea făcută publicului român: "ne vom întoarce cu mult mai mult chef la anul, pentru un nou concert", au promis la unison.
Biletele pentru acest concert au fost deja puse în vânzare, la preţuri care variază între 60 şi 300 de lei.
Autori a zeci de hituri ce au animat fiecare petrecere din România între anii '70 -'90, Ricchi e Poveri vin să reamintească celebrele lor melodii "Mamma Maria", "Voulez Vous Dancer", "Dimmi Quando", "Parla col cuore" şi "Come eravamo".
Înfiinţat în urmă cu 44 de ani, trioul alcătuit din Franco Gatti, Angela Brambati şi Angelo Sotgiu, a cunoscut consacrarea la celebrul Festival de la San Remo, ediţia din 1970. De la debut, formaţia a vândut peste 20 de milioane discuri şi a lansat 19 albume de studio.

Anul t