Iuliana Nacu, presedintele Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP), a ridicat problema implicarii excesive a Consiliilor Locale in sistemul de invatamant romanesc, in sensul negativ, fapt care ingreuneaza procedeul de studiu.
Prefectul Costica Macaleti a avut o interventie in privinta implicarii administratiei in invatamant sustinand ca isi doreste sa existe o scoala romaneasca „sanatoasa”.
Pe de alta parte, viceprimarul Catalina Lupascu a precizat ca implicarea consilierilor locali este doar pentru a ajuta invatamantul.
„Recunosc insa ca directorii cu delegatie, numiti politic si care gandesc doar de azi pe maine vor aduce deserviciii sistemului de invatamant”, a conchis viceprimarul Catalina Lupascu.
De asemenea, au fost aduse in discutie si problemele navetelor pentru cadre didactice. (Adrian Dimitriu) Iuliana Nacu, presedintele Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP), a ridicat problema implicarii excesive a Consiliilor Locale in sistemul de invatamant romanesc, in sensul negativ, fapt care ingreuneaza procedeul de studiu.
Prefectul Costica Macaleti a avut o interventie in privinta implicarii administratiei in invatamant sustinand ca isi doreste sa existe o scoala romaneasca „sanatoasa”.
Pe de alta parte, viceprimarul Catalina Lupascu a precizat ca implicarea consilierilor locali este doar pentru a ajuta invatamantul.
„Recunosc insa ca directorii cu delegatie, numiti politic si care gandesc doar de azi pe maine vor aduce deserviciii sistemului de invatamant”, a conchis viceprimarul Catalina Lupascu.
De asemenea, au fost aduse in discutie si problemele navetelor pentru cadre didactice. (Adrian Dimitriu)