În urma articolului publicat astăzi (n.r. 13 noiembrie) în ziarul Bursa cu titlul "O cale prin care Lucian Anghel să devină Goldman Sachs" dorim să facem câteva precizări importate.
Considerăm că ele sunt necesare pentru a clarifica anumite aspecte legate de rolul preşedintelui BVB Lucian Anghel în listarea companiei Romgaz la Bursa de Valori Bucureşti.
1. Lucian Anghel, Preşedintele BVB nu a fost implicat în listarea Romgaz din partea consorţiului care a intermediat acest proces. Implicarea d-lui Anghel a fost şi este în virtutea poziţiei de preşedinte al Bursei, promovând compania Romgaz şi beneficiile listării la BVB.
2. Preşedintele BVB nu a fost şi nu poate fi implicat în nici un fel în evaluarea companiei Romgaz. Evaluarea s-a realizat de către consorţiul care a intermediat listarea, conform prevederilor legale şi contractuale.
3. Remarca d-lui Anghel cu privire la evaluarea Romgaz, realizată cu ocazia evenimentului BVB din data de 12 noiembrie 2013, s-a bazat pe rapoartele de cercetare ale analiştilor specializaţi în piaţa de capital din cadrul KBC, Unicredit, Swiss Capital şi EFG, care au evaluat Romgaz în cursul anului 2012, în contextul evaluării Fondului Proprietatea, şi implicit a fiecărei entităţi din cadrul portofoliului acestuia.
4. Există o departajare foarte clară între entităţile BCR, între activitatea de investment banking şi celelalte activităţi ale grupului. BCR Pensii este o entitate distinctă în cadrul grupului, iar în cazul listării Romgaz a fost un investitor instituţional local, aşa cum au fost şi celelalte fonduri de pensii din România.
De asemenea, vă oferim aceste clarificări cu intenţia de a preveni alte declaraţii care pot apărea ca o consecinţă a lipsei de informaţii exacte sau a informaţiei înţelese greşit şi care pot prejudicia reputaţia BVB, pe care noi suntem datori să o protejăm.
Cu stim