Scris de Valentin Rusu - În 13 noiembrie s-a marcat Ziua internațională a educației copiilor nevăzători la Timişoara, la Liceul IRIS. În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internațional, fiind marcat în lumea întreagă.
Prin manifestările dedicate Zilei internaționale a educației copiilor nevăzători, se dorește atenționarea și sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. Educația nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar metodele și mijloacele didactice sunt diferite. Există școli speciale, unde copiii nevăzători învață materii obișnuite, precum tainele calculatorului, cu ajutorul unor echipamente speciale și îndrumați de profesori special pregătiți. Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficienţe de vedere.
„Pe lângă o educație de calitate, colectivul liceului oferă acestor elevi îndrumarea necesară pentru dezvoltarea deprinderilor de viață zilnică prin activități în cadrul diferitelor ateliere: gastronomie, igienă și estetică personală, art-terapie, origami, croitorie, împletituri, pictură, muzică, informatică, etc. Chiar dacă procesul de învățare este mai dificil pentru elevii nevăzători, mulți dintre aceștia au reprezentat cu succes liceul la festivaluri de muzică, șah, la concursuri naționale pe discipline, în cadrul unor proiecte multiculturale, la olimpiade sportive”, spune Dănuţ Petnaise, directorul liceului.
Printre oaspeți liceului s-au remarcat membrele Clubului Lions Diamond Timișoara, care sunt o prezență permanentă în activitățile și proiectele elevilor acestei școli. Pentru a m