Într-un interviu acordat jurnalistei Andreea Pora și publicat în Revista 22, scriitorul Gabriel Liiceanu vorbește despre ultima sa carte "Dragul meu turnător", lansată la sfârșitul lunii octombrie, și dezvăluie care au fost lucrurile care l-au marcat cel mai mult atunci când și-a citit dosarul întocmit de Securitate.

Gabriel Liiceanu mărturisește că a fost profund marcat de modul în care angajații Securității se raportau la restul populației.

"M-a șocat faptul că angajații Securității își permiteau să-ți studieze viața în toate detaliile cu lupa, ca a unei gâze mizerabile, pe care nu dai doi bani. Făcând asta, se așezau foarte sus, își arogau drepturi infinite, de supraoameni, în vreme ce pe tine te așezau foarte jos, undeva unde erai la totala lor discreție. Și că asta era o practică care se putea exersa împotriva oricărui membru al societății. Disprețul în numele puterii, un dispreț ucigător. Gândiți-vă în ce schemă a societății ne băgaseră pe toți: în mintea celor câtorva sute de mii de oameni care aveau puterea, societatea se împărțea în două categorii: pe de o parte ei, deținătorii absoluți ai puterii, care-și puteau deci permite orice, pe de altă parte, noi, 20 de milioane de indivizi care își pierduseră complet demnitatea umană și cu care se putea face orice. Și cu care s-a făcut orice. În rest, prin dosar circulau prostia, absurdul, limba de lemn, ticăloșia", explică scriitorul.

Întrebat ce părere are despre "campania" cu torționarii, Liiceanu atrage atenția asupra "marii mase a lucrătorilor Securității".

"Știți prea bine că Eichmann a fost un „nazist de birou“. El nu gaza, ci se ocupa, într-un birou, cu alcătuirea listelor celor care urmau să plece în lagăr. În marginea unuia ca el a creat Hannah Arendt faimoasa sintagmă „banalitatea răului“. Pătrulescu nu e ofițerul care l-a omorât în închisoare pe Gheorghe Ursu. Nici nu a fost di