Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alteta Mirela Lavric a vrut să se sinucidă

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Atleta Elena Mirela Lavric, a vrut să se sinucidă, luni seara, pentru că s-a despărţit de iubit. Tânăra s-a aruncat pe geam, însă a supravieţuit. Pentru că nu a avut răni grave, sportiva a fost deja externată.

Sportiva a vrut să se sinucidă după ce fostul ei iubit i-a spus că relaţia dintre ei s-a terminat pentru totdeauna.

Atleta Mirela Lavric a fost medaliată cu aur la numeroase competiţii internaţionale.

Gestul campioanei i-a şocat pe cunoscuţii ei, care o caracterizează drept o persoană echilibrată. "Nu am avut niciodată probleme cu ea, nici în cantonamente, nici la competiţii. Din contra, este o fată foarte muncitoare. Cu acest băiat eu ştiu că este împreună de un an şi jumatate şi că î iubeşte foarte mult. El a susţinut-o întotdeauna în tot ceea ce ea şi-a propus, dar a şi adus-o într-un moment de disperare. De fiecare dată când se certau, ea suferea extraordinar de mult. Probabil că au avut din nou un conflict, dar la 22 de ani, dacă te desparţi de iubit, ai impresia că se sfârşeşte lumea", a declarat Ingrid Istrati, directorul Clubului Sportiv Municipal Oneşti, din care atleta face parte, potrivit EVZ.ro.

Atleta Mirela Lavric a fost medaliată cu aur la numeroase competiţii internaţionale. În 2007 a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de tineret de la Hengelo, Olanda. În 2009, a cucerit aceeaşi medalie la Novi Sad, în Serbia. Atleta mai are în palmares şi trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de tineret, în 2007 la Ostrava, Cehia, în 2008 la Bydgoszcz, Polonia, şi în 2010 la Moncton, Canada, tot la 800 de metri plat.

Atleta Elena Mirela Lavric, a vrut să se sinucidă, luni seara, pentru că s-a despărţit de iubit. Tânăra s-a aruncat pe geam, însă a supravieţuit. Pentru că nu a avut răni grave, sportiva a fost deja externată.

Sportiva a vrut să se sinucidă după ce fostul ei iubit i-a spus că relaţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te se declară pregătit să coopereze cu China în vederea unei ”reconcilieri”

News.ro acum o ora
Noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te a întins din nou o mână Chinei, duminică, cu care vrea să redeschidă un dialog, şi a anunţat că vrea să acţioneze în vederea unei ”înţelegeri reciproce” şi unei ”reconcilieri” cu Beijingul, la două zile după înc

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum o ora
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Atac cu cuțitul la metrou. Trei persoane au fost rănite

Ziare.com acum 15 minute
Trei persoane au fost rănite, duminică, 26 mai, într-un atac cu cuțitul în metroul din orașul francez Lyon, informează autoritățile, potrivit presei internaționale. Agresorul a fost identificat după câteva ore de investigații și se află în arest. Vi

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°