După ce ieri anunţau că nu vor să vândă nici un jucător până la vară, astăzi oficialii pandurilor spun că în iarnă au de gând să întărească echipa. Astfel, Eugen Pârvulescu a declarat că în această perioadă se lucrează la lista cu jucătorii care ar putea venila Târgu-Jiu.Câtdespre nume, nu s-a pronunţat niciunul… Cert este că oficialul pandurilor a declarat că nici Paul Anton şi nici Eric nu vor pleca în această iarnă dela Târgu-Jiu. Lista e creionată
Eugen Pârvulescu, preşedintele pandurilor, spune că în lotul echipei ar mai putea apărea ceva modificări, dar nu multe. „Vrem să mai aducem 1-2 jucători, dacă nu, cu lotul actual pe care-l avem eu cred că ne putem atinge obiectivele, atât în campionat, cât şi în Europa League, unde mai avem două jocuri şi vrem să acumulăm puncte. Contează pentru coeficientul UEFA, iar în viitor cred că o să beneficiem de aceste puncte aduse de echipa noastră”, a declarat Pârvulescu.
Întrebat de lista de transferuri, oficialul pandurilor a dat din umeri. „Nu am stabilit o listă exactă de achiziţii. Urmărim jucători, avem discuţii cu agenţi, dar încă 100% nu putem spune că am pus ochii pe vreun jucător. Vom încerca să aducem jucători tineri care pe viitor să-i valorificăm, să mai rotunjim bugetul clubului”, a mai declarat Pârvulescu. Eric ar vreala Steaua
Brazilianul pandurilor, Eric de Oliveira, a comentat şi posibilul interes al Stelei. „Nu ştiu nimic despre interesul Stelei. Am avut contacte cu cei dela Steauaîn vară, dar nu a reuşit transferul meu dela Gaz Metanla Steauadin motive financiare. Eu eram mulţumit cu ce îmi ofereau bucureştenii. Cluburile nu s-au înţeles, iar la mine nu a ajuns nimic. Eu am spus că mi-aş fi dorit să jocla Steaua, pentru că puteam ajunge mai uşor în naţionala României. Dacă vor ajunge la un acord cele două cluburi, eu sunt dispus să plecla Steaua. Nudepinde doar de mine. Ţinla Cristi Pus